Lipoaspiratia

Lipoaspiratia (Liposculptura) este o metoda chirurgicala de indepartare a depozitelor adipoase din zone specifice ale corpului, ca de exemplu cele din zona gitului anterior (gusa), abdomen, solduri, coapse, genunchi, glezne. Nu este o metoda de reducere a greutatii corpului, ci doar o metoda de indepartare a depozitelor adipoase localizate ce nu raspund la dieta sau exercitii fizice. Lipoaspiratia poate fi efectuata ca interventie primara de reconturare a liniilor corpului sau poate fi combinata cu alte tehnici chirurgicale, cum ar fi liftingul facial, abdominoplastia, mamoplastia de reducere sau marire sau lipofillingul.

Cele mai bune candidate pentru lipoaspiratie sunt persoanele cu o greutate corporala relative normala, care au exces adipos in anumite zone ale corpului. O piele tonica, elastica asigura o reconturare frumoasa postoperator, dupa ce s-au extras depozitele adipoase; pielea cu tonus redus, cu vergeturi, subtire nu se va aranja bine pe noul contur, si in acest caz poate fi nevoie de indepartarea excesului cutanat , fie in aceeasi interventie, fie intr-o interventie ulterioara.

Neregularitatile corporale date de sistemul osos sau muscular nu pot fi corectate prin lipoaspiratie. De asemenea, lipoaspiratia nu sterge aspectul de “celulita”, cel mult poate sa-l amelioreze prin reducerea stratului adipos subcutanat.

Lipoaspiratia se efectueaza cu ajutorul unor instrumente metalice sub forma unor tuburi cu capatul rotunjit, denumite canule, ce se introduc prin incizii mici, cit diametrul canulei(de 2-6 mm), in stratul de tesut adipos, si care sunt conectate la o sursa de vacuum, ce asigura forta necesara aspiratiei grasimii. Sunt mai multe tehnici de extragere a grasimii cu ajutorul canulelor; tehnica folosita de noi este cea tumescenta (umeda), care implica infiltrarea unei solutii saline ce contine o doza redusa de anestezic local si adrenalina, pentru a reduce durerea postoperatorie precum si singerarea intraoperatorie.

Imediat postoperator este obligatorie purtarea unui corset sau pantalon elastic, pentru a reduce edemul precum si pentru a asigura rearanjarea corecta a tegumentului in exces.

Fiecare operatie implica anumite riscuri si este important ca dvs sa le cunoasteti pe cele asociate cu liposculptura. Alegerea individuala este data de compararea intre riscuri si beneficii.

Desi majoritatea pacientilor nu s-au confruntat cu aceste complicatii, trebuie sa discutati cu medicul chirurg aceste riscuri, complicatiile ce pot apare si metodele de rezolvare, precum si consecintele lipoaspiratiei.Va informam ca in vederea reducerii riscurilor si complicatiilor, facem selectia pacientilor: cei cu tonus cutanat redus, cu probleme medicale ce necesita tratament specific, obezitatea masiva sau cei cu asteptari nerealistice nu pot fi candidati la lipoaspiratie.

  • Sangerarea - desi neobisnuita, este posibila atit in timpul operatiei, cit si postoperator si poate necesita reinterventie de evacuare a colectiei hematice , rareori transfuzie de singe, cind pierderea de singe este foarte mare. Pentru a evita acest risc, evitati administrarea de aspirina sau alte medicamente ce cresc singerarea cu cel putin 2 saptamini inainte de operatie.De asemenea, evitati administrarea de medicamente homeopate sau de suplimente de dieta, deoarece acestea pot contine substante ce cresc singerarea.
  • Seromul - acumularea de fluid serosanghinolent in zonele in care s-a efectuat lipoaspiratia, poate apare atunci cind extractia de grasime este mare. De cele mai multe ori se resoarbe spontan, sau prin evacuare percutana cu ajutorul unui ac de seringa.
  • Infectia - este rareori intilnita dupa acest tip de operatie; pentru a preveni o eventuala infectie, in timpul operatiei si dupa operatie se administreaza un antibiotic cu spectru larg. Dupa externare veti primi o reteta cu antibiotic, pentru continuarea tratamentului acasa. Neglijarea acestui aspect poate sa duca la riscul aparitiei acestei complicatii, care in unele cazuri descrise in literatura de specialitate poate sa duca la aparitia socului toxicoseptic cu evolutie grava.
  • Cicatrici cutanate - sunt foarte mici si de obicei pot fi usor ascunse de hainele intime sau sunt plasate in zone dificil de observat. Sunt totusi personae care sunt predispuse genetic la formarea de cicatrici urite-cheloide-reliefate, pigmentate, pruriginoase. In cazul in care apar astfel de cicatrici, poate fi nevoie de o interventie de indepartare a acestor cicatrici, 6-12 luni de la operatie. Postoperator, chirurgul va va recomanda creme specifice anticheloidiene pentru a reduce riscul aparitiei acestor cicatrici.
  • Tulburari de sensibilitate cutanata - apar temporar dupa acest tip de interventie, dar sensibilitatea va reveni treptat la normal in decurs de citeva luni.
  • Edem cutanat si modificari de culoare a pielii (vanatai) - apar in mod frecvent dupa interventie in urmatoarele zile postoperator, dar sunt temporare, cu rezolutie in 10-14 zile; daca totusi s-a facut lipoaspiratie pe o zona mai mare, acestea pot persista pina la 3 saptamini. Rareori pot apare pigmentari cutanate, mai ales la persoanele care nu respecta purtarea contentiei elastice recomandate. De asemenea, postoperator se poate constata un aspect usor neregulat al zonei in care s-a efectuat lipoaspiratie, dar este un aspect temporar, pina la aranjarea straturilor de tesut adipos in care s-au introdus canulele, timp care poate merge de la 2 luni pina la 6 luni, functie de suprafata si marimea zonei lipoaspirate.
  • Asimetria - uneori poate apare, intrucit nu este intotdeauna simplu ca in timpul lipoaspiratiei sa se pastreze raportul de simetrie intre cele doua jumatati ale corpului, mai ales ca aceasta este influentata si de tonusul cutanat, de tonusul muscular din timpul operatiei si modificarea pozitiei depozitelor adipoase in pozitia orizontala a corpului intraoperator. Daca asimetria este evidenta, atunci este necesara o interventie de retus a eventualelor mici depozite adipoase restante.
  • Reactiile alergice la materialul de sutura, benzile adezive folosite la pansament sau solutiile dezinfectante pot apare sub forma de dermite alergice. La medicamentele ce se administreaza intraoperator se va face testare. Oricum, daca va stiti alergic la vreun medicament, va rugam sa informati medical si anestezistul preoperator .
  • Socul chirurgical - in foarte rare circumstante poate apare , atunci cind se practica lipoaspiratie de volume adipoase mari sip e suprafete intinse in acelasi timp operator. Atunci cind lipoaspiratia trebuie efectuata in zone multiple ale corpului, trebuie efectuata in ami multe sedinte operatorii, astfel rezultatele fiind cele dorite si riscurile mult mai reduse.
  • Complicatiile pulmonare - embolia grasoasa apare atunci cind o aglomerare de celule adipoase ajunge pe calea singelui in plamini. Este o complicatie foarte rara, dar adeseori fatala. Poate sa apara ca urmare a efectuarii lipoaspiratiei in panicul gros de grasime, cu canule de diametru mare si prin deschiderea unui vas de singe venos din zona de lipoaspiratiei. Pentru evitarea acestei complicatii nu efectuam lipoaspiratie la persoane obeze si canulele folosite au diametre mici (sub 6 mm).
  • Necroza cutanata - poate apare ca urmare a efectuarii lipoaspiratiei foarte superficial sau pe zone care au mai fost lipoaspirate. Daca necrozele sunt mici, acestea se vor vindeca spontan, daca sunt mai mari, necesita interventie chirurgicala reparatorie. Acestea in orice caz vor lasa cicatici cutanate aditionale.
  • Durerea cronica - poate ramine lung timp dupa operatie (mergind pina la cativa ani) si poate crea o stare de discomfort, fara a necesita un tratament anume.
  • Riscurile anestezice – atat anestezia loco-regionala cit si cea generala implica riscuri si posibile complicatii. Acestea le veti discuta cu medicul anestezist in ziua in care are loc interventia.

Trebuie retinut ca in zonele in care s-a efectuat lipoaspiratie nu se vor mai realiza acumulari de grasime, dar, daca se continua cresterea in greutate, aceste acumulari se pot realiza in zonele in care nu s-a efectuat lipoaspiratie. De asemenea, pot apare modificari de contur in timp ca urmare a inaintarii in virsta, scaderii sau luarii in greutate, a graviditatii sau altor circumstante fizio patologice necorelate cu aceasta interventie.

Sunt multe conditii de riscuri si aparitie a unor potentiale complicatiicare pot inluenta rezultatele pe termen lung ale lipoaspiratiei. Acestea enumerate mai sus au fost corelate cu lipoaspiratia, iar aparitia lor implica tratament aditional, medicamentos si/sau chirurgical.

Practicarea medicinei si a chirurgiei nu este o stiinta exacta, iar raspunsul organismului la interventie si medicamentele folosite este uneori imprevizibil.

Desi in peste 99% din cazuri se obtin rezultate excelente, nu putem da nici o garantie ca veti obtine rezultatul dorit sau ca nu aveti nici un risc la operatia de lipoaspiratie.